Mihai Găinuşă a anunţat pe Facebook (şi Şerban Huidu confimat) faptul că împreună cu Dezbrăcatul părăseşte Cronica Cârcotaşilor.



Colegii lor de la “Cronică” susţin că au existat trei mari cumpene, în timp, care au săpat la temelia prieteniei “cârcotaşilor” şi au şubrezit- o. Prima ar fi fost numirea lui Şerban ca director de programe la Kiss FM, pentru că şefia l-ar fi făcut pe acesta să-şi schimbe atitudinea faţă de oamenii din jur şi să-i trateze cu superioritate. Celelalte două au fost accidentele lui Huidu - cel de la schi, din 2010, şi cel auto din 2011, când a ucis trei oameni. Cu Şerban afectat de aceste tragedii, tot greul emisiunii a rămas pe umerii lui Mihai, lucru amintit de acesta din urmă imediat după retragerea de la “Cronică”: “Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viaţa mea profesională. M-am luptat să salvez acest brand. După fiecare accident. Am luptat ca membrii echipei să aibă unde lucra în continuare. Mi-am asumat responsabilitatea coordonării emisiunii când Şerban nu era capabil. Dar eforturile mele nu au fost apreciate.” Şi totuşi, în mod inexplicabil, Huidu i-ar fi “mulţumit” pentru ajutor amicului său începând să lucreze la îndepărtarea lui de la emisiune. În primul rând, anul trecut, el a înregistrat “pe şest” la OSIM titulaturile folosite ca porecle în emisiune, Mistreţu’, Puştiu’, Dezbrăcatu’, Bebeluşele, fără să-şi pună problema că acest lucru ar putea deranja oamenii şi încinge spiritele. Doar Bebeluşa Oana, care a prezentat o vreme emisiunea cu Mihai, a rămas cu porecla ei, pentru că a fost mai rapidă şi a înregistrat- o înaintea lui Huidu. Apoi, se plâng mulţi din echipă, Huidu a început să se comporte ca un veritabil “Gică contra”, arătându-şi nemulţumirea, în timpul şedinţelor pentru emisiune, faţă de orice idee i s-ar fi prezentat. Aerul de superioritate afişat chiar şi faţă de prietenul său Găinuşă şi atmosfera apăsătoare generată de comportamentul lui ar fi făcut ca fiecare întâlnire a echipei să fie nu doar neplăcută, ci şi contraproductivă. În aceste condiţii, susţin oameni care au lucrat cu cei doi, gestul lui Mihai de a pleca e de înţeles. Şi deloc de condamnat. Aceleaşi surse ne-au dezvăluit că Huidu n-ar fi fost surprins de decizia amicului său, ci, de parcă s-ar fi aşteptat, după ce s-a închis uşa în urma lui Mihai, a întrebat, senin: “Bun, pe cine punem prezentator?”. A fost momentul care a declanşat scindarea echipei: Codruţ Kegheş, alias Dezbrăcatu’, şi Octavian Păscuţ, zis Mistreţu’, au ales să-l urmeze pe Mihai, în vreme ce Puştiu’ a rămas cu Şerban. Huidu încearcă acum să aducă oameni noi la “Cronică”, pentru că a rămas nu doar fără prezentatori, ci şi fără textier, Găinuşă fiind autorul acestora, în vreme ce Mihai, Codruţ, Octavian şi bebeluşa Oana lucrează la un nou proiect, o emisiune de satiră, ce va fi difuzată din toamnă la Prima TV.
Users browsing this forum: No registered users and 10 guests