Ce mai caut eu în ţara mea
de Moise Guran
Când să ne luăm și noi românii cu porcul și țuica fiartă, ne-am trezit cu o avalanșă de inițiative legislative care mai de care mai penale, ce se vor aprobate de Parlament. O lege care rezolvă traficul de influență prin reglementarea lobby-ului, o alta care îi scoate pe parlamentari de la conflictul de interese, una pentru preafericirea spălării banilor prin cazinouri prin liberalizarea câștigurilor la jocurile de noroc, plus o lege a minelor care maschează fosta lege Roșia Montană. Iar pe colivă două bomboane superbe – o grațiere pentru infractorii cu condamnări de până la șapte ani și o amnistie pentru faptele care n-au fost definitiv condamnate și pentru care autorii lor riscă pedepse de până la șase ani, plus o desfiinţarea de facto a DNA şi ANI, care rămân fără obiectul muncii dacă parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru fapte de corupţie.
Ca să reformulez mai pe scurt, cât suntem noi ocupați cu sărbătorile, țuica și porcul, țara noastră se va transforma într-o țară a hoților. Nu că n-ar fi deja, nu că pedepsele pentru marea corupție n-ar fi scăzut deja în derizoriu, dar parlamentarii țării noastre par hotărâți să scrie în lege asta. Să nu-i mai deranjeze nici DNA-ul, nici DGA-ul, nici ANI, să poată fura în voie, fără riscul stupid de pușcărie, așa firav cum este el în țara noastră.
Desigur, nepăsarea publică este principalul motor care propulsează tupeul parlamentar, iar rolul porcului în viața românului mi se pare că era complementar în tot acest scenariu. Nici n-are sens să ne mirăm, este pur și simplu ipocrit să nu recunoaștem că știam cu toții asta – în fond, acești parlamentari nu fac acum decât să pună în operă motivele reale pentru care au intrat în Parlament, programul electoral nedeclarat, dar pe care toți îl știm, acela de a fura cât cuprinde atunci cât ești la putere. Ca cetățean al acestei țări mai am o singură întrebare… una singură, pe care zic însă că fiecare dintre noi ar trebui să și-o adreseze lui însuși… Nu cumva eu sunt de vină? Nu cumva hoția este normalitatea? Nu cumva aceasta este țara pe care ei, aleșii cu 70%, nu fac decât să o reprezinte foate bine iar problema sunt eu?
December 11, 2013
Altceva:
CÂRMACII
Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei
Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!
Alexandru Vlahuta, Targoviste,1881,iunie
Ce mai caut eu în ţara mea?
- adrycom
- Standard User
- Posts: 448
- Joined: 12 Oct 2013 09:38
- stargate
- Platinum User
- Posts: 2848
- Joined: 11 Sep 2013 22:01
- Location: P3X-888
Re: Ce mai caut eu în ţara mea?
Nu le este teama de nimic pentru ca poporul nu are sange in instalatie sa iasa in strada iar ei sunt constienti ca asa cum poporul a mai iertat in trecut o sa mai ierte si in prezent si in viitor ... "pleaca ai nostri vin ai nostri noi ramanem tot ca prostii", sunt curios daca cei ce se bateau cu lopata in piept pentru o "Romanie de bun simţ" tot asa de vocali sunt cand vad ce "dreptate pana la capat" fac astia .
Daca aia erau cum erau apai astia sunt artisti nene
Daca aia erau cum erau apai astia sunt artisti nene
Nota: Vizionarea programelor Pay TV fara un abonament valabil este ilegala
Discutiile purtate si fisierele disponibile aici sunt în scop experimental si educational !
Discutiile purtate si fisierele disponibile aici sunt în scop experimental si educational !
- zmeura
- Site Admin
- Posts: 4516
- Joined: 10 Sep 2013 20:42
Re: Ce mai caut eu în ţara mea?
Bravo lui,sper sa scrie si despre curatirea TVR.
.
"Sa fie bine ca sa nu fie rau"
"Sa fie bine ca sa nu fie rau"
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 159 guests