Grupul american de media Discovery Communications s-ar afla în negocieri pentu preluarea întregului pachet de acțiuni al grupului Eurosport, deţinut de compania franceză TF1, potrivit Le Monde, care citează Les Echos.
Potrivit cotidianului economic Les Echos, care nu precizează nicio sursă, cele două grupuri de media s-ar afla în negocieri care ar urma să se încheie până la finalul acestui an.
Contactat de Le Monde, grupul TF1 nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect.
La finalul lunii decembrie 2012, Discovery Communications a preluat 20% din acţiunile grupului Eurosport, care include Eurosport International şi Eurosport France, pentru 170 de milioane de euro.
La momentul respectiv, Discovery anunța că, prin contractul semnat cu TF1, va avea posibilitatea să îşi crească participaţia în cadrul grupului Eurosport până la 51% într-un interval de doi ani. Dacă Discovery își exercită această opţiune, TF1 îşi va putea exercita la rândul său o altă opţiune, respectiv de a negocia vânzarea restului de 49% din acţiunile sale tot cu Discovery. Aceasta ar duce la un control total al Discovery asupra Eurosport.
http://www.paginademedia.ro/2013/10/dis ... eurosport/