ProSport l-a vizitat pe Ewald Lienen la Galaţi. Chiar dacă a pierdut primele sale două meciuri în Liga 1, neamţul este optimist şi-i laudă pe fotbaliştii români.
Lienen spune că Federaţia trebuie să se implice mai mult în pregătirea tinerilor şi a antrenorilor.
Vinerea trecută aţi disputat primul joc acasă. Ce v-a plăcut şi ce v-a nemulţumit?
Dacă în primul meci, cel cu Timişoara, am jucat foarte bine, am fost dinamici, am plimbat mult mingea şi am pierdut nemeritat în ultimul minut, cu Vaslui, din păcate, n-am repetat jocul şi atitudinea din meciul precedent. Nu ştiu de ce, cred că ţine de mentalitate, iar asta mă preocupă destul de mult în acest moment.
Publicul latin vrea rezultate imediat, spre deosebire de cel din vest, de exemplu, unde lumea e mai aşezată şi răbdătoare…Sunteţi pregătit în acest sens?
Peste tot se aşteaptă rezultate rapide şi, din nefericire, în ultimii ani a scăzut constanţa pe băncile tehnice ale cluburilor. Mă îngrijorează faptul că antrenorii sunt daţi mult prea uşor afară, iar aici influenţează mult şi caracteristica actuală a presei. Am avut o perioadă cu probleme şi în Germania şi am fost unul dintre cei care au criticat dur acest curent.
Care credeţi că sunt atu-urile şi lipsurile jucătorilor români, atât cât aţi apucat să vă daţi seama?
Sunt, totuşi, de prea puţină vreme în România, dar consider că Federaţia ar fi trebuit să se implice mai mult, să ofere încredere tinerilor jucători români care sunt foarte promiţători. De asemenea, cred că sunteţi un popor foarte talentat şi poate cu un schimb de informaţii mai intens la nivelul Şcolii de Antrenori, încă din sectorul juvenil, aţi acumula exact acel segment care le lipseşte tinerilor jucători şi, în general, fotbaliştilor români. Iar ca să vorbesc de atu-uri, credeţi-mă că n-am văzut în viaţa mea aşa de multă calitate tehnică precum în Liga 1.
Am observat că sunteţi îngrijorat de mentalitatea românilor…
Nu ştiu dacă pot să spun preocupat, dar am sesizat, în puţinul timp de când am preluat Oţelul, că se cedează prea uşor lupta bărbătească, jucătorii simulează parcă prea mult atunci când sunt loviţi. Cu o schimbare la acest nivel, încă de la Academiile de fotbal, se poate îndrepta cu mult atitudinea celui care vrea să devină un campion. Să conştientizeze pe parcurs faptul că a crescut, să i se schimbe mentalitatea încă de la început.
Dacă aţi putea alege între un jucător dur, dar eficient, sau unul tehnic predispus uneori şi la greşeli, pentru ce aţi opta?
Eu am 11 jucători pe teren, nu caut doar unul singur. Pe mine mă interesează ca mingea să se plimbe cu uşurinţă. Să fim periculoşi, să ne zbatem pentru fiecare balon, să fim proaspeţi mereu şi să nu mai arătăm niciodată ca în jocul cu Vaslui. În timpul meciului am stat şi m-am gândit că echipa noastră arăta exact ca naţionala României la Atena. Fără vlagă, greoaie! Dacă am fi avut un şablon şi l-am fi pus deasupra noastră, am fi descoperit că ne-am mişcat exact ca în meciul României cu Grecia.
L-a antrenat pe Mitroglou
Liga I nu e obişnuită cu antrenori cu un CV atât de bogat ca al dumneavoastră, ci mai degrabă cu unii care vin aici pentru a-şi face un nume în antrenorat. Pe dumneavoastră ce sau cine v-a convins să alegeţi Oţelul?
Au fost mai mulţi factori. Narcis Răducan a avut o mare contribuţie. Il ştiam ca jucător, mi-a plăcut de el că era foarte tehnic, un bun dribleur şi am văzut câtă dorinţă are de a izbuti în fotbal ca manager. El, împreună cu Viglianti, îmi uşurează munca de a aduce echipa acolo unde ne dorim. Mi-a plăcut ce mi-a prezentat, iar apoi când am venit la Galaţi şi am văzut condiţiile, am fost absolut fermecat.
Cunoşteaţi această echipă până să intraţi în contact cu ea?
Sigur, am asistat la meciul cu Basel, din Liga Campionilor şi la cel cu Manchester. M-a încântat felul cum a jucat Oţelul la Basel, păcat că nu a reuşit să câştige, că a fost şi acel cartonaş roşu, dar jocul prestat mi s-a părut interesant.
Aţi adus mai devreme aminte despre meciul dintre România şi Grecia. Cum vi s-a părut?
Grecia a avut o grupă facilă. În meciul de baraj a fost foarte concentrată, dar trebuie să recunoaştem că unul dintre golurile de la Atena nu a fost regulamentar. Ar fi o prostie să judecăm selecţionerul. Nu! Nu trebuie. Acolo a jucat o echipă întreagă şi din păcate s-au văzut multe lipsuri. Aţi întâlnit şi o echipă mai experimentată în astfel de jocuri, inestetică de mulţi ani, dar capabilă prin jocul simplu pe care-l propune să bată pe oricine.
L-aţi avut pe Mitroglou la Olimpiakos. Cum era? V-aţi aşteptat să aibă această explozie atât de repede?
N-am lucrat doar cu Mitroglou, ci şi cu Siovas şi Maniatis. Cu Mitroglou a lucrat Abder, secundul meu la Academie, în Germania, şi încă de atunci se anunţa un vârf cu mare viitor. Îi cunosc foarte bine pe toţi. Mitroglou are forţă, agresivitate în joc şi a fost principalul duşman al României. Nu-mi explic de ce a fost lăsat atât de liber la jocul de la Bucureşti. Am lucrat cu jumatate de echipă a Greciei la Panionios şi sunt mândru de nivelul la care au ajuns, prin seriozitate şi o permanentă determinare.
„Nu văd Germania campioană mondială“
Germania e din nou printre forţele Europei. Credeţi că va reuşi să câştige Mondialul anul acesta?
Nu cred. Sunt foarte mândru de fotbalul german din prezent pentru că noi am avut o serie lungă în care nu am jucat cel mai frumos fotbal şi am avut succes. Mereu am ajuns în finale deşi nu am arătat cel mai bun joc. Acum, din fericire, avem parte de o generaţie tânără foarte bună care a crescut în centrele noastre de formare. Sunt jucători de primă clasă precum Özil, Reus, Schurrle, Goetze, fotbalişti incredibili. Mă îngrijorează faptul că nu suntem stabili în apărare. La Euro am pierdut pentru că nu ne-am putut apăra în faţa lui Balotelli, astfel că aceeaşi problemă o putem avea cu Neymar sau Messi.
Pe o scară de la 1 la 10, unde se situează campionatul nostru?
Vreţi să ştiţi ce cred eu sau ce cred jucătorii români? (râde) Nu vreau să-mi dau cu părerea. Cred că avem echipe bune aici, mai trebuie aranjate unele aspecte, sunt mulţi străini de exemplu. Cineva m-a întrebat de ce Bayern şi Dortmund domină fotbalul european şi la naţională nu pot să fie mai sus de atât. Am zis, ok, dacă la naţională am juca pe stânga cu Ribery şi pe dreapta cu Robben sau în apărare l-am pune pe Dante, iar în centru pe Martinez, am fi mai buni. Bayern Munchen şi Dortmund nu sunt doar ele Germania, cum nici Vaslui nu e România, pentru că la Vaslui sunt destui străini. Dacă vrei să domini fotbalul, n-o vei putea face doar cu jucători „homemade“.
Vă întreb despre acea accidentare oribilă din 1981. Fotografia cu rana dumneavoatră rămâne şi acum, la mai bine de 30 de ani, una dintre imaginile urâte ale fotbalului…
De 32 de ani face înconjurul lumii şi a fost, într-adevăr, groaznică. Ştiu că a fost spectaculos să vedeţi un os într-un picior deschis, care arăta mai degrabă a luptă la războiul mondial, dar lumea nu ştie câteva aspecte importante legate de acel moment..
Vă ascult...
Pe vremea aceea se juca un fotbal foarte dur. Noi, jucătorii, eram supuşi multor riscuri, inclusiv morţii. Da, da! Nu era nicio diferenţă între un meci de fotbal şi unul de box. Jucam la Arminia, aveam meci cu Werder. Echipa noastră trecea printr-un moment foarte bun, eram mereu pe contraatac şi ei nu reuşeau să ne desfacă jocul decât prin faulturi. Antrenorul lor le striga de pe margine să joace tare, agresiv, să nu se ferească să intre la minge. Cu un minut înainte de accidentare, l-am văzut pe cel care avea să mă lovească la marginea terenului. Era lângă antrenor care îi făcea semne către mine şi îi spunea să intre să mă rupă. Cum a intrat înapoi pe teren, s-a pus pe mine, iar la o minge pe care am recuperat-o, (demonstrează cu propriul picior) s-a aruncat cu ghetele direct pe piciorul meu, foarte violent. Am avut mare noroc de faptul că nu m-a prins la genunchi pentru că m-ar fi distrus pe viaţă, îmi nenorocea cariera.
M-a surprins faptul că nu aţi rămas întins pe teren, ci v-aţi dus alergând către banca tehnică. De ce?
Primul instinct a fost să mă duc la antrenorul lor să îl împing şi să-i spun că din cauza lui s-a întâmplat totul pentru că îl văzusem puţin mai înainte. I-am zis «Vrei să mă omori?». N-am să uit niciodată faptul că arbitrul i-a arătat doar cartonaş galben. Am urlat şi la el şi i-am zis «Trebuia să-mi rupă şi celălalt picior ca să-i dai roşu?» Puteau să ne omoare. După doi ani, au schimbat şi regulile şi nu se mai puteau întâmpla astfel de nenorociri. A fost ghinion pentru mine, dar noroc pentru dezvoltarea fotbalului.
Aţi mai vorbit de atunci cu jucătorul care v-a accidentat?
Da, ne-am întâlnit în 2012 la iniţiativa unui ziar din Germania. Am vorbit câteva ore bune, ca între doi bărbaţi. După incident mi-a trimis o scrisoare şi şi-a cerut scuze. Dar să ştiţi că m-am dus la tribunal, l-am reclamat. Otto (n.r. - Otto Rehhagel) n-a putut fi pedepsit pentru că nu am putut dovedi că i-ar fi zis jucătorului să mă accidenteze. Nu m-am dus la judecată să cer bani, ci să-l pedepsească pe jucător pentru comportament anormal. Voiam să respecte regulile din fotbal, atât. M-au respins de două ori explicându-mi că am semnat un contract de jucător şi că am fost de acord să mă supun unor astfel de întâmplări. Asta spuneam, înainte, fotbalul era foarte dur, trebuia să supravieţuim pe teren. Acum, de exemplu, jucătorii cad cu atât de mare uşurinţă, zici că sunt domnişoare, e chiar ridicol felul cum joacă teatru pentru a obţine avantaje. Şi felul cum, după ce se dau răniţi, se ridică pe picioare de parcă nimic nu s-a întâmplat. Nu-mi place deloc, nu e profesionist.
Sunt curioasă ce vă place să faceţi în timpul liber?
Timpul liber? Ce-i ăla? Momentan nu am deloc. M-am focusat 100% pe ce am de făcut la Oţelul, caut meciuri, mă uit la jucători. Iar în rest, îmi place să stau cu soţia, abia aştept s-o plimb pe malul Dunării.
Unde v-a plăcut cel mai mult să antrenaţi?
Am încercat să mă bucur de fiecare. La unele am avut succes, la altele poate mai puţin. Totuşi, e important să găseşti cheia spre reuşită, să reuşeşti să construieşti o echipă bună. Îmi place ca jucătorii mei să fie bine pregătiţi şi să aducă rezultate, practic asta e toată satisfacţia
Cine câştigă Balonul de Aur?
Messi, Cristiano, nu ştiu. Ei sunt jucători extraordinari, dar eu nu sunt tipul de om care caută doar un singur jucător, ci o întreagă echipă. Messi e cel mai de mulţi ani încoace, la fel a fost şi Maradona, Ronaldo, Ronaldinho sau Zidane, dar toţi aceşti jucători au jucat alături de o echipă. Poţi avea un jucător fantastic în echipă, dar ei nu vor câştiga singuri niciodată. Aşa că nu sunt deloc interesant cine o să ia acest premiu. Îmi place premiul pentru cea mai bună echipă, nu pentru cel mai bun jucător.
"Îmi place să culeg informaţii multe. Uite, şi la meciul dintre Basel şi Oţelul, neştiind că voi fi antrenor al Oţelului, am luat notiţe despre ambele echipe. Ulterior mi-au fost de folos"
Ewald Lienen, antrenor Oţelul
"Sunt plăcut surprins şi cred că despre România se aude tot mai des în vestul Europei. Poate doar în Spania am întâlnit asemenea calităţi , în perioada când eram secundul lui Jupp Heynechkes la Tenerife"
Ewald Lienen, antrenor Oţelul
23 de copci a avut Lienen după accidentarea din 1981
3 săptămâni a lipsit de pe teren Lienen în urma atacului lui Siegman
Sursa
