Primul elefant cu proteza

Diverse
User avatar
Meridian
Gold User
Posts: 2314
Joined: 24 Sep 2013 12:43
Location: Andromeda

Primul elefant cu proteza

Unread postby Meridian » 30 Jun 2016 11:09

Image

Chhouk este un elefant în vârstă de cinci ani care a fost găsit în jungla din Cambodgia în 2007, singur şi rănit la unul dintre membre din cauza unei capcane puse de braconieri. După ce a fost găsit, elefantul a primit îngrijiri şi hrană din partea lui Nick Marx, director al Centrului pentru Salvarea Animalelor Sălbatice din cadrul Wildlife Alliance. Până când rănile lui Chhouk s-au vindecat, Marx a ales să stea cu el în junglă, pentru a se asigura că starea lui se va îmbunătăţi. Ulterior, elefantul a fost adus la un centru pentru animale sălbatice din apropierea Phnom Penh, unde doctorii au constat că mai bine de 16 centimetri din membrul anterior al elefantului se află într-o stare gravă, motiv pentru care ţesutul afectat a trebuit înlăturat. Cerând ajutorul celor de la Şcoala de Protetică şi Orteze din Cambodgia, Marx a reuşit să obţină o proteză pentru Chhouk . Acum elefantul a primit a patra proteză şi se simte uimitor de bine. Din cauza faptului că are o greutate destul de mare, dar mai ales pentru că este în proces de creştere, Chhouk are nevoie periodic de o nouă proteză. Deşi elefantul a ajuns la o vârstă similară cu cea a oamenilor aflaţi la adolescenţă şi a început să aibă o personalitate din ce în ce mai puternică, el se dovedeşte ascultător şi se supune proceselor zilnice de îngrijire a protezei. Acum centrul în care este îngrijit Chhouk a devenit căminul a mai bine de 1.000 de animale sălbatice, victime ale comerţului ilegal. Traficul de animale sălbatice este considerat a fi una din cele mai mari afaceri ilegale la nivel modial, aducând un profit anual între 5 şi 20 de miliarde de dolari. Centrul comercial unde au loc aceste schimburi este Asia. China este principalul stat care cumpără astfel de animale atât pentru a fi mâncate, cât şi pentru medicină. Pe de altă parte, Statele Unite sunt "lider de piaţă" în ceea ce priveşte comerţul cu specii pe cale de dispariţie ce urmează să fie ţinute drept animale de companie. Din cauza braconajului, în pădurile din Cambodgia au mai rămas în jur de 300 de elefanţi, iar elefanţii tineri precum Chhouk sunt luaţi pentru a fi vânduţi circurilor.

phpBB [video]
******* Ich weiss, dass ich nichts weiss, und darum weiss ich mehr, als andere wissen! *******
Image

Return to “Diverse”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 52 guests