Toate autovehiculele noi, atât cele aflate la prima inmatriculare, cât si masinile achizitionate la mâna a doua, care sunt aduse in tară pentru inmatriculare, vor primi cărti de identitate auto de tip nou, incepând cu data de 1 iulie. Schimbarea cărtilor de identitate, inclusiv la cerere, este gratuită.
Măsura are ca obiectiv extinderea profilului informativ al autovehiculului, măsură utilă atât pentru proprietar, cât si pentru autorităti. Registrul Auto Român isi actualizează, astfel, continutul, pentru ca proprietarii si autoritătile să aibă mai multe informatii privind datele tehnice ale masinii – unele necesare inclusiv la stabilirea impozitelor, a explicat directorul general al institutiei, George Dinca.
”Principala schimbare va fi in completarea mai multor rubrici in cartea de identitate. Elementele noi sunt trecerea in cartea de identitate a unor informatii precum norma de poluare europeană, valoarea CO2, sistemul de propulsie. Cine are carte de indentitate veche va merge cu această carte până când masina va iesi din parc, natural”, a declarat Dinca.
Soferii care efectuează unele modificări tehnice, precum montarea unui sistem de alimentare cu gaz tip GPL, vor păstra vechile documente. De asemenea, pentru facilitarea preluării informatiilor de către autoritătile de inmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea si denumirea unor rubrici din aceasta au fost armonizate cu cele prevăzute in certificatul de inmatriculare. Schimbarea cărtilor de identitate, inclusiv la cerere, este gratuită.
- Board index Extra Forum Offtopic
-
- It is currently 27 Nov 2024 20:33
- All times are UTC+02:00
Se schimbă cărtile de identitate auto
Offtopic
- delta2k2
- Site Admin
- Posts: 1990
- Joined: 11 Sep 2013 15:18
- Location: Over the rainbow ...
Jump to
- Introduction
- Regulament
- Wellcome ! (Bine aţi venit !)
- Anunţuri oficiale
- Receptoare
- Dreambox HD
- DM 500HD
- DM 500HD V2
- DM 800
- DM 800SE
- Dm 800SE V2
- DM 7020HD
- DM 7020HD V2
- DM 7080HD
- DM 8000
- Plugins, Skins, Tools
- Vu+ Receivers
- VU+ Solo
- VU+ Solo 2
- VU+ Solo SE
- VU+ Duo
- VU+ Duo 2
- VU+ Uno
- VU+ Ultimo
- VU+ Zero
- PrismCube
- Plugins, Skins, Tools
- Broadcom E2
- Optibox EVO
- Optibox EVO M7 - Odin M7 - Axas Class M
- Optibox EVO E3HD - Axas E3HD
- Plugins, Skins, Tools
- GigaBlue
- Gigablue 800 Solo
- Gigablue 800UE
- Gigablue 800SE
- Gigablue UE Plus
- GigaBlue Ultra UE
- Gigablue SE Plus
- Gigablue Quad
- GigaBlue Quad Plus
- GigaBlue UHD Quad 4K
- Plugins, Skins, Tools
- Opticum AX-ODiN
- UHD Receivers
- AMiKO Viper 4K
- AMiKO Viper 4K v2.0
- AMiKO Viper 4K v3.0
- AMiKO Viper 4K v4.0
- Alien/Spark Receivers
- Amiko Alien 1
- Enigma2
- Spark
- Amiko Alien 2
- Enigma2
- Spark
- Amiko Alien Android
- Plugins, Skins, Tools Enigma2
- Plugins, Skins, Tools Spark
- Plugins, Skins, Tools Android
- Enigma 2 common suport
- Plăci DVB
- Dreambox SD
- DM100
- DM500
- DM500+,600,56x0
- DM7000,7020,7025
- Plugins, Skins, Tools
- Other Receivers
- Alma
- Amiko
- Cloud Ibox
- Openbox/Skybox
- Optibox
- Other/Altele
- Emulatoare
- CCcam
- OScam
- SBox
- Other emu
- Utile
- General Forum
- Romanian DTH
- Discuţii generale
- DigiTV (RCS)
- Dolce (Telekom)
- FocusSat (Canal+)
- Freesat
- Orange
- TVR
- ABC Recepţie TV-Sat
- Componente pentru recepţie
- Satellites News
- Media News
- Terestrial, Cable & Radio
- Terestrial
- Cable
- Radio
- IPTV & Streaming
- Secţiunea electroniştilor
- Defecţiuni şi probleme
- Scheme electronice şi documentaţii
- Arduino
- Echipamente și utilitare
- International Forum
- English
- Deutsch
- Francais
- Hungarian
- Italian
- Extra Forum
- Diverse
- Mobile & GSM
- PC
- PC-Linux
- Raspberry Pi
- GPS
- Reţelistică
- Sport
- Games
- Astronomie
- Shop
- Smarthome
- Offtopic
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 65 guests