Miza jocului

[adrycom]

Miza controlului STS-ului în războiul Palatelor

de Aurel I. Rogojan
Nu l-am putea crede pe prim-ministru chiar atât de puţin informat şi lipsit de consiliere încât să creadă că există vreo şansă reală ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să facă parte, cu adevărat, din organigrama Ministerului Afacerilor Interne.
Dacă, totuşi, crede în ideea lansată, pe care un grup de iniţiativă legislativă a şi preluat-o, înseamnă că nu cunoaşte natura atribuţiilor acestui serviciu. În calitate de contribuabili este bine să ştim, cât mai exact cu putinţă, de ce plătim funcţionarea STS şi să realizăm fiecare, potrivit propriilor percepţii, unde şi-ar avea locul.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este, înainte de toate, o structură de contraspionaj, a cărei misiune principală este prevenirea penetrării şi interceptării în reţelele de comunicaţii oficiale ale statului, criptarea acestora, depistarea tentativelor de culegere de informaţii din sistemul guvernamental de transmisie a datelor cu regim de informaţii clasificate, identificarea şi neutralizarea emiţătorilor radio clandestini plasaţi în incintele oficiale securizate, asistenţă de specialitate în cazuri de spionaj bazate pe sisteme de legătură radioelectronică, bruiaj radio şi altele asemenea.
Faptul că Serviciul Naţional Unic al Apelului de Urgenţă – 112 se află în prezent în administrarea STS este un grav şi extrem de costisitor accident politic, ăi nu numai, comis de către fostul premier Adrian Năstase şi cosemnatarii Hotărârii Guvernului României nr. 617/2001.
Dacă actualul premier s-ar limita să repare consecinţele acestui accident politic, trecerea Serviciului Naţional Unic al Apelului de Urgenţă - 122 la Ministerul Afacerilor Interne, în aceeaşi coordonare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, o puteam considera o măsură bine gândită şi necesară.
Dar, având în vedere că se doreşte trecerea la Ministerul Afacerilor Interne a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în ansamblul său, nu putem să nu ne gândim la adevărata miză a acestei iniţiative legislative.
Ce ar însemna ca o astfel de lege să-şi împlinească şi scopurile mai puţin transparente?
Ar putea însemna ca un ministru, întotdeauna numit politic, să deţină controlul canalelor de comunicaţie secretizate ale preşedintelui României, preşedinţilor Camerelor, prim-ministrului, celorlalţi miniştri, directorilor serviciilor de informaţii pentru securitate naţională, preşedinţilor Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie etc. etc.
Un preşedinte de republică este obligat, prin Constituţie, la neutralitate politică, iar prerogativele sale de coordonator al securităţii naţionale şi comandant suprem al forţelor armate nu pot fi exercitate fără a avea la dispoziţie un centru autonom de comunicaţii securizate, parte a sistemului securităţii naţionale.
România nu are, din păcate, o lege, dar are, totuşi, o Doctrină Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, în raport cu care atât Guvernul, cât şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au definite poziţia, rolul, competenţele şi funcţiile în cadrul sistemului securităţii naţionale.
În cazul particular al României, STS a ajuns, nu ştim cum, fiindcă din legea organica a serviciului şi anexele acesteia nu rezultă, să fie implicat şi în realizarea şi funcţionarea infrastructurii informatice a Biroului Electoral Central.
Potrivit ştirilor de televiziune şi agenţiei Mediafax din 20 iulie 2013, „(…) Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat (…) că miza schimbării şefului STS ar fi legată de fraudarea referendumului, prin faptul că prin STS se transmit datele la Biroul Electoral Central:
„Transmiterea datelor la BEC se face de către STS, o structură garantată a statului şi aveau nevoie ca să mai adauge două milioane, trei milioane de voturi în transmisie, că altă explicaţie nu am, de asta vroiau să-l schimbe pe directorul STS. (...) Altă explicaţie nu am de ce această înscenare, când preşedintele interimar putea să spună foarte simplu «domnul Opriş, încetaţi funcţionarea telefonului operativ la preşedintele suspendat»", a susţinut Băsescu la Digi 24, potrivit Mediafax.ro.
Declaraţia citată a fost imediat exploatată şi, în replica, opoziţia politică a preşedintelui a plusat: „Înseamnă că Traian Băsescu ştie din 2009 că prin intermediul STS se pot frauda 2-3 milioane de voturi".
Poate că a venit momentul să ne reamintim şi să reevaluăm şi o declaraţie de presă, pe care liderul Grupului Asesoft a făcut-o, în anii din urmă, în contextul unor suspiciuni de fraudă electronică a alegerilor prezidenţiale, în sensul că grupul a renunţat să mai furnizeze suportul IT şi nu ar mai avea nici o legătură cu compania străină de la care s-a achiziţionat pachetul serviciilor informatice pentru Biroul Electoral Central.
Ca simpli observatori ai unor astfel de declaraţii ale actorilor scenei politice, nu putem să nu ne gândim la tot ce poate fi mai rău. Votăm noi, sau alege un soft pus la dispoziţie “nu ştim de unde”, prin intermediul unei companii IT agreate să acopere cine controlează informatic procesele electorale din România?