Apple a lansat primul telefon mobil care foloseşte un procesor ARM cu o arhitectură pe 64 de biţi, iar rivalul Samsung a anunţat că va face şi el acest salt undeva la începutul anului viitor. Micul dar ambiţiosul rival MediaTek a anunţat că lucrează şi el la o serie de soluţii hardware ARMv8, viitoarele lor cipuri urmând să aducă suport 64 bit şi LTE şi în telefoanele ieftine.
Iniţial doar un producător de cipuri GPS, wireless, Bluetooth sau pentru decodare video, mica dar ambiţioasa companie MediaTek a devenit cunoscută publicului larg pentru cipurile sale cu preţ redus şi performanţe suficient de bune pentru clasa low-cost vizată. MediaTek chiar a oferit o serie de surprize plăcute, acesta fiind prima companie care a lansat un procesor cu opt nuclee simetrice şi cea de-a doua companie, după Qualcomm, care a oferit soluţii complet integrate, devansând astfel rivali cu pretenţii precum Samsung, NVIDIA, Intel, Texas Instrument sau ST-Ericsson.

Sursa: go4it.ro