TVR HD

User avatar
delta2k2
Site Admin
Posts: 1867
Joined: 11 Sep 2013 15:18
Location: Over the rainbow ...

TVR HD

Unread postby delta2k2 » 10 Oct 2019 11:29

Televiziunea Română a anunțat că va retrage licența postului TVR HD, informează Pagina de Media. Consiliul de Administrație al postului a aprobat, pe 4 octombrie, Consiliului de Administrație al postului public, care a aprobat în ședința din 4 octombrie „demersurile în vederea retragerii licenţei audiovizuale pentru transmisia prin satelit şi digital-terestră a canalului TVR HD”.

Conducerea TVR a decis să elimine din grilă TVR HD, întrucât TVR 1 și TVR 2 vor trece la formatul HD în viitorul apropiat. Inițial s-a spus că TVR 1 și TVR 2 vor trece în luna mai 2019 la formatul HD. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar procesul ar putea intra în linie dreaptă după dispariția TVR HD.

TVR HD a pierdut competițiile importante

TVR HD ar fi trebuit să fie postul de sport al TVR, însă proiectul s-a dus de râpă. În 2018, ProSport anunța că sunt șanse mari ca acest proiect să eșueze. TVR a pierdut drepturile TV pentru Campionatele Mondiale și Europene de handbal, astfel că ofeta TVR HD devenise extrem de săracă. Asta chiar dacă în 2018, TVR a primit 100 de milioane de euro din bani publici și avea al doilea buget de pe piața românească, după Pro TV.

Iată ce spuneau în primăvara anului 2018 reprezentanții TVR, pentru Gazeta Sporturilor: „TVR HD ar urma să fie televiziune de sport din septembrie, după apariția grilei de toamnă. Până atunci o să fie experimental, iar în anumite tronsoane vor fi transmise evenimente sportive. Sunt anumite competiții pe care le avem deja și pe unele pentru care vom negocia”.

TVR HD a început să emită în 2008, cu ocazia Campionatului European din Austria și Elveția.

În 2018, postul de stat a încasat 440.000.000 de lei (95.000.000 de euro) de la bugetul de stat. Chiar și așa, singurele competiții rămase sub egida TVR și TVR HD sunt Jocurile Olimpice din 2020 și Campionatul Mondial din 2022. Toate celelalte turnee majore au fost, pe rând, pierdute în ultimii ani în favoarea altor posturi de televiziune private: Euro 2020 a ajuns la ProTV, iar meciurile din Europa League și Liga Campionilor se văd pe Telekom Sport, Look Plus și Digi Sport. La fel și meciurile din Liga 1. Competițiile majore din handbal au ajuns de asemenea la Telekom Sport și Digi Sport. TVR mai difuzează meciurile din competiția internă de handbal feminin, respectiv handbal masculin, dar audiența nu este pe măsură.

Return to “TVR”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest