Windows este cel mai folosit sistem de operare din lume pe segmentul desktop, cu o cotă de piaţă de aproape 91%, potrivit Net Applications

Pe versiuni, Windows 7 domină, cu o cotă de piaţă de aproximativ 46%. Windows 8 are o cotă de piaţă de peste 8%.
Iată ce noutăţi aduce Windows 8.1:
Mai multe opţiuni de personalizare. Noul ecran de start permite ajustarea mărimii tile-urilor. Utilizatorul poate accesa aplicaţiile atât din ecranul de start (cu interfaţă metro), cât şi din obişnuitul desktop Windows.
Revine butonul Start. Acesta face acum trecerea de la versiunea desktop la cea metro (bazată pe tile-uri).
Opţiunea All Apps le permite utilizatorilor să facă un inventar al aplicaţiilor. Acestea pot fi sortate după nume sau după data la care au fost instalate.
Căutare avansată. Noul Bing Smart Search permite căutarea locală pe dispozitiv şi pe internet de aplicaţii, directoare, documente, fotografii sau site-uri. Căutarea este, potrivit reprezentanţilor Microsoft, „grafică”. De exemplu, la căutarea „Bucharest”, sistemul oferă informaţii precum hărţi, imagini, date despre vreme, puncte de atracţie etc
Internet Explorer 11. Potrivit Microsoft, browserul este mai rapid şi pregătit pentru a fi folosit pe ecranele tactile.
Un nou sistem multitasking. Permite afişarea şi funcţionarea simultană a patru aplicaţii, prin ajustarea mărimii lor, lansarea unei noi aplicaţii dintr-o aplicaţie deja deschisă.
Prezentarea făcută de oficialii Microsoft România: