Imediat după ce a anunţat că va adopta platforma Windows Phone pentru viitoarele sale smartphone-uri, Nokia a afirmat că sistemele de operare Symbian şi MeeGo vor continua să primească suportul companiei cel puţin până în 2016. Dacă mai sunteţi încă îndrăgostit de camera foto de pe 808 PureView sau aţi pariat pe unicul model MeeGo lansat, avem însă nişte veşti proaste.
Deşi Nokia a acordat o perioadă de graţie generoasă utilizatorilor care foloseau platformele software la care compania a renunţat, noul proprietar Microsoft nu pare dispus să-şi mai piardă timpul cu astfel de detalii: dezvoltatorii Symbian si MeeGo au fost anunţaţi că suportul pentru aceste două platforme va înceta începând cu data de 1 ianuarie 2014.
![Image](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/84/2012/11491580/1/nokia-600-700-and-701.jpg?width=574&height=433)
Sursa: go4it.ro