Page 1 of 1

Satelitul GOCE, rămas fără carburant, se va prăbuşi

Posted: 09 Nov 2013 10:17
by delta2k2
Satelitul european GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variaţiile înregistrate de gravitaţia terestră şi rămas fără carburant, va pătrunde în atmosfera terestră cel mai probabil duminică sau luni, a declarat Rune Floberghagen, coordonatorul misiunii, informează cnn.com.

Epuizarea rezervelor de carburant s-a produs pe 21 octombrie, în jurul orei 03.20 GMT, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) anunţând atunci într-un comunicat "încheierea misiunii" acestui satelit.

Cea mai mare parte din corpul satelitului, care are o lungime de 5,3 metri şi o greutate de peste o tonă, se va dezintegra la intrarea în atmosferă, potrivit ESA, însă este posibil ca mai multe resturi "de mici dimensiuni" să ajungă la suprafaţa Terrei.

Nimeni nu cunoaşte momentul exact când fragmentele satelitului vor cădea pe pământ, a adăugat ESA, întrucât satelitul nu va mai fi controlat în acele momente de operatorii săi, dar cel mai probabil bucăţile de satelit se vor prăbuşi în ocean sau în zone nepopulate.

Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă.

Un program internaţional promovat de Comitetul de coordonare inter-agenţii pentru deşeurile spaţiale (Inter-Agency Space Debris Coordination Committee/ IADC) va asigura supravegherea prăbuşirii pe Terra a satelitului GOCE.

Din martie 2009, GOCE pluteşte pe o orbită terestră, "la o altitudine excepţional de mică pentru un satelit de cercetări ştiinţifice", precizează ESA.

Gradiometrul său, instrumentul care măsoară gravitaţia în 3D, a permis cartografierea variaţiilor înregistrate de gravitaţia terestră, "cu o precizie de neegalat", a subliniat ESA.

Oamenii de ştiinţă au exploatat de asemenea datele transmise de GOCE pentru a alcătui prima hartă din lume de înaltă rezoluţie a frontierei dintre scoarţa terestră şi manta, denumită "moho" (discontinuitatea Mohorovičić).

GOCE a devenit astfel "primul seismograf de pe orbită" atunci când a detectat undele sonore produse de puternicul seims care a lovit Japonia pe 11 martie 2011.

Misiunea trebuia să dureze iniţial 20 de luni, dar ESA a decis să o prelungească până la sfârşitul anului 2012, întrucât consumul de carburant era considerabil mai puţin important decât se prevedea.

GOCE a fost construit înainte de intrarea în vigoare, în 2008, a unui acord internaţional care i-a constrâns pe constructorii de sateliţi ştiinţifici să îi echipeze cu un sistem de propulsie care să îi facă să se prăbuşească în mare, departe de zonele locuite, la încheierea misiunilor lor.